După scuturatul cojoacelor Babei Dochia, când se dă semnalul de intrare – abia atunci! – în primăvară, nici trecerea de la primăvară la vară nu pare să fie cu putinţă în Chişinău fără „baterea perinelor de zestre” ale numeroşilor plopi, majoritatea îmbătrâniţi (cât de frumos – nu aş putea să vă spun), ce transformă capitala noastră, preţ de o săptămână-două, într-o pufoaică ponosită din care ies fulgii. O fulguiala lină ce-ţi intră în ochi, gură şi nas, o fulguială fără scăpare – alergicii sunt rugaţi să nici nu citească aceste rânduri! – troienind oraşul şi aşa năpăstuit, prefăcându-l iată într-un dormitor de orfelinat în care toţi copiii se bat de-a valma cu pernele în cap.
Unde şi unde, se pune foc la „pilotele de puf” de prin curţi, şi este pur şi simplu de-a mirării cum, în toţi aceşti ani, cartiere întregi – mă gândesc la Râşcana, Botanica, Poşta Veche ş.a. – nu s-au făcut scrum, la ce falnice păduri de plopi cresc acolo. Nu-i mai puţin adevărat că în restul săptămânilor (adică vreo 50 din 52 ale anului), plopii funcţionează pe post de filtre enorme, curăţind aerul şi făcând umbră, ceea ce constituie un argument forte pentru cei care se opun tăierii lor. (În paranteză fie spus, nu cunosc nici o altă capitală europeană care să fie supusă unei invazii „pufoase” sezoniere de felul celei pe care o trăiesc chişinăuenii an de an, starea de asediu ridicându-se odată cu ploile de vară, cu tunete şi fulgere, şi totuşi acestea sunt mult mai aerisite!) Privindu-i prin curţile unor case zidite în anii ’50-’60, aşa-zisele „hruşciovci”, seamănă cu nişte elefanţi vai! fără pui, ultimii mastodonţi ai parcurilor & grădinilor noastre publice, pentru care numărătoarea inversă a început nu de ieri, de azi...
Acum spuneţi-mi şi Domniile Voastre de ce oare bătrânii plopi ai capitalei-pufoaică îmi aduc aminte de un partid, pe vremuri deloc îndepărtate majoritar & la guvernare, din care astăzi pleacă rând pe rând fruntaşii de altă dată?!