Linkuri accesibilitate

Curtea supremă din Egipt a ordonat rejudecarea unui proces intentat unor jurnaliști de la rețeaua Al-Jeezera


Curtea supremă din Egipt a ordonat rejudecarea unui proces intentat unor jurnaliști de la rețeaua Al-Jeezera, condamnați în 2013 sub acuzația că au ajutat Frăția Musulmană. Australianul Peter Greste, canadianul de origine egipteană Mohamed Fahmy și egipteanul Baher Mohamed vor rămâne probabil în arest după sentința din 1 ianuarie. Cei trei fuseseră condamnați într-un proces controversat că au ajutat Frăția Musulmană, organizație scoasă în afara legii în Egipt, și că au diseminat informații „false” despre Egipt. Jurnaliștii au primit pedepse între 7 și 10 ani de închisoare. Autoritățile egiptene acuză rețeaua Al-Jeezera, care emite din Qatar, că s-a făcut purtătoarea de cuvînt a Frăției Musulmane, acuzație respinsă de Al-Jeezera. Un avocat al apărării a declarat pentru Associated Press că se așteaptă ca noul proces să înceapă într-o lună, și că speră ca el să aibă un final fericit.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG