Linkuri accesibilitate

Kîrghîstanul a urmat exemplul Rusiei adoptând o lege împotriva așa-numitei „propagande gay”


Kîrghîstanul a urmat exemplul Rusiei adoptând o lege împotriva așa-numitei „propagande gay”, relatează Agence France Presse. Legea a fost votată în a doua lectură cu 90 de voturi pentru și numai două împotrivă de parlamentul din țara central-asiatică ce a ales să facă parte din Uniunea Eurasiatică dominată de Rusia. Uniunea Europeană a avertizat anul acesta Kirghistanul dependent de ajutoare străine că adoptarea de legi anti-gay ar putea afecta relațiile bilaterale. Legea kirghiză, ca și modelul ei rusesc, prevede pedepse pentru cei care le spun minorilor că a fi gay este în regulă. Kazahstanul vecin a amânat recent discutarea unei legi similare de teamă că și-ar pune în pericol șansele găzduirii unor jocuri olimpice de iarnă. AFP scrie că acum kirghizii pregătesc altă lege inspirată de Moscova, care ar face din unele organizații neguvernamentale „agenți străini”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG