Linkuri accesibilitate

CE a lansat un program în valoare de două milioane de euro pentru reformarea sistemului justiției penale în R. Moldova


Consiliul Europei a lansat un program în valoare de 2 milioane de euro pentru reformarea sistemului justiției penale în Republica Moldova. La o conferință de presă ținută la două zile după a 20-a aniversare a aderării Moldovei la forul european al drepturilor omului, Jose-Luis Herrero, șeful oficiului Consiliului Europei la Chișinău, a spus că strategia de reformă a justiției adoptată de Moldova în 2012 se desfășoară cu unele greutăți. „Cred că există un interes foarte, foarte puternic din partea comunității internaționale ca Moldova să ducă la capăt reforma sistemului judiciar cât mai curând și cu cele mai bune rezultate posibile”, a spus oficialul european. Beneficiarii proiectului programat să se desfășoare până în 2017, dar care poate fi prelungit, sunt Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală, Oficiul Avocatului Poporului şi Institutul Naţional al Justiţiei.

XS
SM
MD
LG