Linkuri accesibilitate

Datoria la pensii și salarii în regiunea transnistreană ar putea crește până la 1 miliard de ruble


Datoria la pensii și salarii în regiunea transnistreană ar putea atinge, la sfârșitul anului, 1 miliard de ruble transnistrene, aproape 100 de milioane de dolari, a anunțat, vineri, responsabila de finanțe din Tiraspol Elena Ghirjul. În primele 8 luni ale anului, datoria administrației la plata pensiilor și salariilor a fost de 580 de milioane de ruble. Potrivit prognozelor, a spus Ghirjul, situația, în timpul apropiat, nu se va schimba.

Agenția oficială de știri din Tiraspol Novosti Prodnestrovia o citează și pe responsabila de sectorul social, Oksana Bulanova, care a declarat presei că veniturile regiunii transnistrene „nu sunt suficiente decât pentru 70% din suma preconizată” (plății pensiilor și salariilor - n.r.).

„Din venituri proprii acoperim doar 60% din suma necesară. Dispunem de o sursă de acoperire a deficitului – împrumuturile pe care le putem face, dar și acolo mijloacele sunt limitate”, a explicat Oksana Bulanova. Potrivit ei, deficitul lunar pentru achitarea integrală a pensiilor și salariilor în regiunea transnistreană este de 25 de milioane de ruble, sumă ce ar putea acoperi pensia lunară pentru 17 mii de persoane.

Din cauza crizei economice, din februarie 2015, administrația transnistreană a redus cu 30% pensiile și salariile bugetarilor, suma restantă fiind trecută la datorii.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG