Linkuri accesibilitate

Guvernul italian a depus la Senat Legea uniunilor civile


Italia a mai făcut un pas spre recunoașterea juridică a cuplurilor de același sex. Legea uniunilor civile a fost depusă astăzi de guvernul de centru-stânga la Senat, care ar putea-o vota în noiembrie, urmând apoi să o trimită camerei inferioare, astfel ca să intre în vigoare la sfârșitul anului curent sau la începutul anului viitor. Italia predominant catolică și Grecia ortodox-creștină sunt ultimele țări vest-europene care nu oferă nici un fel de drepturi cuplurilor gay. În vară Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat din această cauză statul italian, iar guvernul premierului social-democrat Matteo Renzi a promis să remedieze cât mai curând situația, în ciuda opoziției clerului și altor cercuri conservatoare. Legalizarea uniunilor civile a fost promisă și de premierul stângist al Greciei, Alexis Tsipras.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG