Linkuri accesibilitate

Moscova e îngrijorată de intensificarea tirurilor de artilerie turce în Siria


Rusia s-a declarat dezamăgită că rezoluția ei privind oprirea intervenției militare a Turciei în Siria a fost respinsă de Consiliul de Securitate ONU. Este vorba de o rezoluție prezentată vineri seară respinsă de puterile occidentale. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dimitri Peskov a spus că Moscova e îngrijorată de intensificarea tirurilor de artilerie turce, care sporește tensiunea la granița turco-siriene și a reafirmat hotărârea Rusiei de a continua să ofere sprijin aerian trupelor guvernamentale siriene în zonă. Puterile occidentale susțin că raidurile de bombardament rusești sunt cele care au provocat escaladarea tensiunilor iar emisarul special ONU pentru Siria Steffen de Mistura a anulat următoarea rundă a negocierilor de pace, programate pentru 25 februarie. Deși Statele Unite au respins rezoluția Rusiei la ONU, președintele american Barack Obama i-a cerut vineri președintelui turc Erdogan într-o discuție telefonică să pună capăt atacurilor impotriva milițiilor kurde din nordul Siriei. Acestea se opun regimului lui Bașar al-Assad și sînt susținute de coaliția internațională condusă de Statele Unite în Siria. Ankara consideră însă că aceste miliții sunt o forță teroristă aliată cu gruparea kurdă din Turcia PKK. Între timpa agenția Reuter a relatat - citând surse apropiate negocierilor de pace pentru Siria - că opoziția anti-Assad ar fi de acord cu un armistițiu de 2-3 săptămâni, dacă Rusia încetează raidurile de bombardament.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG