Linkuri accesibilitate

„Statul R.Moldova – un acident istoric din care a luat naştere un regim oligarhic”


Moldova, Svetlana Corobceanu journalist
Moldova, Svetlana Corobceanu journalist

Jurnalul săptămânal cu Svetlana Corobceanu.

Născută în 5 martie 1977 la Ustia, raionul Dubăsari. A absolvit Universitatea de Stat din Republica Moldova, facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. A lucrat la ziarul local „Est-Curier” din Criuleni, iar din 2008 activează la „Jurnal de Chişinău”. Este autoarea a două cărţi de poezie: „Revers”, publicată la Editura Cartier în 2005 şi „Rozariu”, publicată de editura ARC în 2014. Membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova din anul 2014.

Luni

După o noapte petrecută în Aeroportul Henri Coandă din București, așteptăm cu nerăbdare decolarea aeronavei Blue Air spre Bruxelles, capitala Belgiei. Urma să aterizăm pe Aeroportul din Zaventem, dar după atentatul terorist din 22 martie, acesta îşi va relua activitatea abia marți, 5 aprilie. Am aterizat pe Aeroportul din Maastricht, situat la 120 de km de Bruxelles. Nu-mi plac zborurile. După ce avionul decolează, timp de trei ore, prin fața ochilor mi se perindă tot felul de frânturi din catastrofele aviatice ale lumii: Rassâpnoe, Ucraina, unde oamenii au asistat la o ploaie de fiare desprinse din aeronava malaeziană, doborâtă de separatiștii ruși, avioane căzute în munți, în Oceanul Pacific, izbite de copaci ori căzute pe acoperișul unor case… Stau încordată ca un arc, cu interiorul bântuit de un vârtej de gânduri negre. Reușesc să mă calmez abia când simt pământul sub picioare, la Maastricht. Obosită, devastată, impresiile oferite de noua atmosfera treptat iau locul celor vechi. Aeroportul e jumătate gol, fiind traversat din când în când de câte doi agenţi de securitate cu armele la vedere. Afară vremea e posomorâtă și începe să plouă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:28 0:00
Link direct

În autocarul spre Bruxelles când și când, la câte o smuncitură, între starea de veghe și amorţeală, observ peisajele scăldate în primele raze ale soarelui care își fac loc printre nori. Prin geam se perindă parcele de iarbă îngrădite cu bârne de lemn, în mijlocul cărora pasc oile. Mai aproape de linia orizontului se văd case țărănești cochete din lemn masiv ori piatră.

Drumurile sunt flancate de liziere de copaci. Au loc defrișări. Nu însă ca în R. Moldova, unde pe parcursul ultimilor ani pădurile sunt hăcuite nemilos. Copacii de pe marginea drumurilor din Belgia sunt răriți, fiind tăiaţi probabil doar cei bătrâni ori cei atinși de îngheț. Îmi amintesc de călătoria „istorică” a preşedintelui interimar Mihai Ghimpu cu elicopterul pe deasupra pădurii de la Țiganca, ocupată de fostul preşedinte Voronin. Presa a crezut în sinceritatea intențiilor celor care au preluat conducerea „Moldsilva”. Trei ani mai tirziu, statisticile au arătat însă că în timp ce comuniștii au arendat 14.000 de ha de pădure în opt ani de guvernare, până în 2013 liberalii, care promiteau să pună capăt acestui proces, au dat în arendă încă 11.000 de ha. Belgia e deosebită prin orașele sale, prin infrastructura ei, dar în special prin natura frumoasă, mediul curat față de care belgienii manifestă un respect deosebit.

Marți

După mai bine de două săptămâni de la atentatele teroriste, oraşul Bruxelles tinde să revină la normalitate, în măsura în care cuvântul este potrivit în acest context. Pe unele străzi mai sunt văzute maşini militare, soldaţi cu arme impunătoare afişate la vedere. Filtre de securitate te întâmpină la intrarea în instituţiile europene, gări, dar şi în magazinele mai aglomerate. Grand Place, inima turistică a orașului, care de regulă e foarte aglomerată, acum aproape că e pustie. Lipsa oamenilor se explică şi prin faptul, că mulți sunt catolici şi îşi petrec vacanţele de Paşti în afara oraşului.

Împreună cu câţiva jurnalişti din R. Moldova şi România vizităm câteva centre comerciale, constatăm că prețurile la haine și încălțăminte nu diferă de cele din R. Moldova, ba chiar pe alocuri, găsești lucruri la prețuri mai mici ca acelea de acasă. Și asta în timp ce salariul minim în Belgia e de circa 1500 de euro, pe când în R. Moldova e de circa 1900 lei, adică de vreo 15 ori mai mic.

Seara ne deplasăm la sediul Parlamentului European. Vor fi marcaţi 75 de ani de la evenimentul tragic „Masacrul de Fântâna Albă”, printr-o expoziţie, deschisă oficial, în una din sălile PE la iniţiativa eurodeputatului Siegfried Mureşan. Luăm un taxi până acolo. Şoferul - un tip jovial, şiret, ne întreabă de unde suntem. Colega îi explică în engleză că suntem din România şi R. Moldova. Ne spune că e marocan, stabilit în Belgia de 40 de ani. Pune un cântec oriental, fredonează ceva, din când în când ne fixează cercetător prin retrovizor. „Cartierul în care suntem, proprietarii tuturor magazinelor sunt marocani”, spune. Chiar dacă am fost o singură dată la Parlamentul European, după ceva timp înţelegem că tipul ne plimbă pe căi lăturalnice şi ne ţine de vorbă, pentru a creşte taxa pentru taxi. Dăm semne de nerăbdare. În depărtare se vede clădirea Comisiei Europene. Tipul ne arată cu mâna în acea direcţie: Parlamentul European, minte el. Îi răspundem că urma să ne ducă la sediul Parlamentului European, nu la Comisia Europeană. Se loveşte cu palma peste frunte, ca şi cum abia atunci ar fi înţeles. Ar vrea să ne ducă, dar deja îi achităm taxa şi revoltate, coborâm. În loc de 9 euro, cât ne-ar fi costat în mod normal drumul, am achitat 24 de euro şi încă nu am ajuns la destinaţie. Întrebăm pe unul, pe altul, facem cale întoarsă şi până la urmă reuşim să ajungem la timp. La intrarea în sediul clădirii suntem verificaţi minuţios. Peste 20 de tineri din R. Moldova sunt prezenţi la eveniment. O expoziţie cu fotografii de arhivă, însoţite de mărturii, descriu tragicul eveniment produs acum 75 de ani, la 1 aprilie, 1941, în zi de Paşti. Trupele NKVD au lansat zvonul că sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Locuitori din mai multe sate din valea Siretului au format o coloană de peste 3000 de persoane care a luat calea spre hotar. Aveau în faţă drapele şi însemne bisericeşti, din coloană făceau parte femei cu prunci în braţe şi bătrâni. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. Coloana a ignorat somația, iar sovieticii au tras în plin cu mitraliere. Cei rămaşi în viaţă au fost lichidaţi şi îngropaţi în gropi comune. Tinerii din R. Moldova ascultă cu mult interes şi atenţie discursurile vorbitorilor.

Constat că după destrămarea Uniunii Sovietice şi chiar după 24 de ani de independenţă hotarul de la Prut continuă să marcheze destinele basarabenilor. Politicieni incompetenţi, oameni plecaţi în căutarea unui loc de muncă peste hotare pe căi mai mult ori mai puţin legale, copii singuri, bătrâni bolnavi şi săraci, bărbaţi alcoolizaţi, şi în final statul RM – un acident istoric din care a luat naştere un regim oligarhic. Mă apropii timid de fostul premier român Theodor Stolojan, Îl întreb de ce în cei 25 de independenţă a RM, România nu a manifestat mai mult interes la nivel de autorităţi pentru reintegrarea ţării, nu a instituit, spre exemplu, un minister al Reintegrării, aşa cum se întreabă azi mulţi, nu a lăsat o uşă deschisă, nu a aruncat un colac de salvare, care ar fi luat în calcul de cetăţenii RM, cel puţin în momente de cirză. „E o întrebare bună. Nu ştiu ce să răspund... Românii întotdeauna au fost deschişi acestei idei. Era însă complicat de a face mai mult în condiţiile în care cei care conduc RM şi cetăţenii nu doresc acest lucru. Un sfert de moldoveni care vor unirea e foarte puţin, ar trebui să fie 60 – 70 %, atunci altfel s-ar pune problema”, mi-a răspuns politicianul român.

Miercuri

La intrare în sediul Parlamentului European, ne atrage atenţia o placă impunătoare de beton, cu însemne de graffiti. E o porţiune din Zidul Berlinului, căzut la 9 noiembrie 1989, simbol al Cortinei de Fier. Oriunde ar fi aceste segmente de beton fac notă discordantă în peisaj. Continuă să-şi joace rolul, chiar şi firimiţat, de a nu fi niciodată la locul potrivit.

Seara pornim spre casă de pe Aeroportul Zaventem. Doar câteva companii şi-au reluat zborurile în ultimele zile. În jurul aeroportului vedem soldaţi, maşini militare. La intrarea pe teritoriul aeroportului, trecem printr-un control minuţios al bagajelor. Oamenii care trec prin filtrul de securitate sunt separaţi în două rânduri despărţiţi de plăci de beton înalte. Intrarea în terminal se face printr-un hangar uriaş. După lungi ore de aşteptare, şi noi controale minuţioase ale bagajelor, ajungem în zona ghişeelor duty-free. Aici e linişte, lume puţină, doar câteva magazine şi-au reluat activitatea. Ecoul atentatelor mai bântuie ungherele acestor clădiri.

Joi

Aproape de ora şapte dimineaţa intrăm în vama R. Moldova, marcată de o stemă nefiresc de mare. Mă surprinde la fel cum m-a surprins placa de beton din faţa Parlamentului European. În spatele ei stă un panou publicitar pe care scrie Duty-free. Începe imperiul lui Shor. Locul stării de somnolenţă e luat de tristeţe. Trecem pe lângă sate cu drumuri şi infrastructura degradate, cu ogrăzi împresurate cu scârte de coceni şi paie. Oamenii noştri nu-şi imaginează să-şi semene parcelele din jurul casei cu iarbă. Ar muri de foame. Se hrănesc cu ceapa şi cartofii crescuţi cu mâna lor, cu păsările şi animalele întreţinute pe lângă casă. Nu au bani pentru călătorii, sărmanii noştri pensionari. Şi, da, nu cred că copiii cetăţenilor R. Moldova plecaţi peste hotare vor mai reveni aici peste ani, decât în călătorii, pentru a revedea mormintele şi locurile unde au copilărit strămoşii lor.

Vineri

Revin la serviciu. Toţi mă întreabă, cum a fost în deplasare, mi-a plăcut Europa. Te îmbolnăveşte, le spun eu. Deja am avut câteva simptome: aş vrea să-i iau de guler pe cutare care şi-a depozitat materialele de construcţie în mijlocul drumului, pe patronii unor baruri din preajma casei mele care se îneacă în gunoaie. Vreau să iau de guler şi să scutur angajatul poliţiei rutiere, care opreşte microbuzul şi aşteaptă în spatele acestuia să coboare şoferul, ca pentru o vorbă. Aş vreau să-l scutur pe cutare deputat, pe cutare politician... Boala se acutizează de la o oră la alta. Dacă aş fi două, nu una, mi-aş da o palmă.

XS
SM
MD
LG