Linkuri accesibilitate

Scutul american antirachetă reprezintă o amenințare pentru Rusia, declară purtătorul de cuvânt al Kremlinului


Desfășurarea scutului antirachetă american în România este o ''amenințare'' pentru Rusia, iar Moscova va reacționa pentru a garanta securitatea țării , a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. La Deveselu, în judeul Olt, a fost inaugurat un sistem al sctutului american antirachetă. Următoru va fi amplasat în Polonia până în 2018.

„Dați-mi voie să vă amintesc că însuși președintele (Vladimir Putin) s-a întrebat în mod repetat împotriva cui va funcționa acest sistem?'', a afirmat Peskov la o conferință de presă, citat de agenția Reuters.

Marți, ministerul rus de externe avertiza că Statele Unite și NATO ar viola chiar Tratatul privind rachetele nucleare cu rază medie de acțiune. „Instalarea elementelor antirachetă în România afectează interesele de securitate ale Rusiei”, se arata în comunicatul Ministerul rus de Externe citat de agentia rusă de ştiri Interfax .

Cu ocazia inaugurării sistemului antirachetă de la Deveselu, atât președintele României Klaus Johannis cât și secretarul general NATO Jens Stoltenberg au reafirmat că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei , scopul său fiind de a preveni atacuri din spațiul extra-european.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG