Linkuri accesibilitate

Andrian Candu: majoritatea parlamentară așteaptă o analiză a Comisiei de la Veneția legată de organizarea alegerilor prezidențiale directe din octombrie


Președintele Parlamentului Andrian Candu spune că majoritatea parlamentară așteaptă o analiză a Comisiei de la Veneția, care poate veni sâmbătă, înainte să adopte în lectură finală procedura organizării alegerilor prezidențiale directe din octombrie. Vorbind la ședința Parlamentului, Candu a încercat să respingă speculațiile opoziției că stabilirea regulilor de joc pentru prezidențiale s-ar tergiversa pentru că puterea dominată de Partidul Democrat nu are un candidat și ar vrea să anuleze sau să amâne scrutinul. „Alegerile vor avea loc pe 30 octombrie, anul acesta”, a spus Candu, adăugând că cei care afirmă contrariul ar urmări intoxicarea opiniei publice. Amendamentele legislative privind alegerile prezidențiale au fost adoptate în prima lectură luna trecută, după ce Curtea Constituțională a decis revenirea la alegerea șefului statului de către popor. Spicherul democrat a spus că votul în lectura a doua poate avea loc „peste vreo două săptămâni”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG