Născută în 12 februarie 1987, în comuna Gălești, raionul Strășeni. Absolventă a Facultății de Filologie, Universitatea de Stat din Moldova. De un an lucrează la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, în cadrul Serviciului de Informare și Comunicare cu mass-media. Anterior a activat în cadrul aceluiași serviciu la Ministerul Sănătății. Masterandă în Comunicare și Relații publice.
Luni
M-a trezit alarma la ora 6.20, este ora la care mă trezesc în fiecare zi de mai bine de un an. Cât timp mă machiez și mă îmbrac, în minte îmi planific programul zilei: evenimente, pe cine trebuie să sun, email-uri, solicitări și nu în ultimul rând cum voi face față provocărilor zilei.
La ora 8.00 sunt deja la birou, în timp ce îmi beau cafeaua verific poșta, agenda zilei și urmăresc ce a scris presa în weekend. La ora 9.00 urmează tradiționala ședință la doamna ministru, unde punctăm toate realizările de săptămâna trecută și evenimentele pentru săptămâna curentă. Bucuroasă să-mi văd colegii, care între timp mi-au devenit o familie. Împreună stabilim prioritățile pentru perioada imediat următoare.
La ora 14.00 avem ședința cu reprezentanții organizațiilor internaționale partenere, de care, împreună cu colegii mei ne-am pregătit o săptămână întreagă. Un eveniment important pentru noi, deoarece datorită sprijinului oferit de aceștia am reușit să elaborăm și promovăm reforme care vin să îmbunătățească sistemul de protecție socială din Republica Moldova. Echipa ministerului a fost felicitată pentru rezultatele obținute într-un timp foarte scurt, iar asta mă bucură enorm. Mă conving că singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubești ceea ce faci și să fii apreciat pentru asta.
După eveniment, mă grăbesc să scriu comunicatul de presă, îl plasez pe site, apoi răspund la email-uri și solicitări din partea presei. După serviciu fug la universitate. Sunt în perioada examenelor, iar astăzi am al doilea examen „Tehnici de comunicare”, pe care l-am susținut cu succes. Fericită, dar în același timp, obosită și întotdeauna cu senzația că nu le reușesc pe toate.
La fiecare sfârșit de zi o sun pe Ina, prietena mea de suflet, care între timp s-a învățat să mă asculte. Îi povestesc tot ce s-a întâmplat în ziua respectivă, ce simt, ce mă doare și aștept sfaturi. Ea știe foarte bine să-mi arate partea pozitivă în toate, iar pentru asta îi mulțumesc de fiecare dată.
Marți
Mă trezesc bine dispusă, o nouă zi, noi speranțe, noi gânduri. Simt că va fi o zi deosebită. Afară a nins, iar albul de afară mă inspiră la noi realizări.
Încep ziua de muncă prin a saluta colegii din mass-media la un eveniment important pentru noi ca minister, dar și pentru întreaga societate. Semnarea unui Acord de colaborare pentru bunăstarea copiilor din Republica Moldova, între Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne. Profesioniştii din sectoarele educaţie, sănătate, ordine publică şi asistenţă socială din ţară își vor unifica eforturile pentru a preveni apariția riscurilor şi asigurarea bunăstării copilului. Evenimentul a decurs cu succes, mulți din colegii din presă au reflectat pozitiv necesitatea acestui Acord.
În timpul evenimentului am schimbat câteva vorbe cu colega mea de la MAI, Alina, care între timp mi-a devenit prietenă. Totuși, comunicarea unește oamenii. Ne vedem mai rar din cauza programului foarte încărcat, dar nu trece o zi fără să ne auzim la telefon.
Ajunsă la birou, coordonez mai multe răspunsuri pentru colegii de la presă și participarea doamnei viceministru la o emisiune, în cadrul căreia se va discuta despre semnarea Acordului de astăzi. Este foarte important ca oamenii de acasă să înțeleagă că fiecare specialist din sectorul public, indiferent de domeniul în care activează, să intervină atunci când un copil se află într-o situație de risc.
Sună telefonul, la capătul firului o voce gingașă mă salută. E colega mea din presă, Eugenia Pogor. E fata care te face să plângi la orice reportaj realizat de ea. Are o nouă idee, ce foarte repede a prins aripi. Vom realiza un reportaj despre o familie care lucrează în calitate de Asistenți Parentali Profesioniști și care au crescut zeci de copii rămași fără ocrotire părintească. Tot ei au fost premiați de minister anul trecut la Gala Performanțelor în domeniul Protecției Sociale. Sunt sigură, va fi un reportaj de suflet. Voi încerca de data asta să nu plâng, dar nu promit .
După masă, la birou a venit colega mea Natalia și punctăm ultimele detalii privind training-ul în comunicare, pe care îl organizăm pentru colegii de la minister, planificat pentru ziua de joi și vineri. Definitivăm agenda și temele care vor fi abordate. Ne dorim un seminar de instruire practic, unde colegii noștri vor învața cum se acordă unui interviu TV și radio, ce este recomandat să se prezinte în emisiuni și cum să elaboreze mesaje cheie. Lucruri importante pentru noi, pentru că ne dorim să fim înțeleși de către oamenii de rând pentru care muncim. La seminare de instruire sunt două posibilități: te plictisești și pleci acasă cum ai venit, sau te implici, depui efort și aplici în munca de zi cu zi ceea ce ai învâțat. Eu voi avea grijă să fie a doua opțiune. Or, colegii mei mereu vor să învețe lucruri noi.
După muncă fug iarăși la universitate, ultimul examen. Ajung acasă istovită, dar fericită. „Nimic nu este prea dificil dacă împarți în pași mici ceea ce ai de făcut” (Henri Ford).
Miercuri
„Trezeşte-te, îmbracă-te, nu întârzia şi nu renunţa niciodată” (Genevieve Rhode).
Acest citat l-am scris exact un an în urmă, în prima zi de muncă la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, iar facebook-ul mi-a amintit acest eveniment dis de dimineață. Realizez cât de rapid s-a scurs acest an, care a fost unul plin de realizări, evenimente, succese, oameni frumoși și momente unice. A fost un an în care am învățat ce înseamnă protecție socială, reforme și politici de asigurări sociale, de asigurare a egalității de gen între femei și bărbați, familiale și de protecție a persoanelor cu dizabilități. Dacă m-ar trezi cineva la miezul nopții și m-ar întreba ce prevede reforma pensiilor, cred că i-aș spune pe de rost. Aceasta înseamnă efort, dedicație și multă muncă.
Astăzi, pot afirma că echipa ministerului mi-a devenit între timp o a doua familie. O familie unde există respect, sinceritate, multă muncă și colegialitate. Ei sunt cei care întotdeuna m-au susținut, iar când am greșit mi s-a spus cum e corect și cum să-mi repar greșelile. Am evoluat și m-am perfecționat. Sunt mândră să lucrez cu dna ministru Stela Grigoraș, care este un exemplu demn de urmat, o persoană deschisă, comunicabilă, profesionistă în tot ceea ce face și foarte sufletistă. Nu contează ce meserie ai, contează să fii cel mai bun.
Ajunsă la birou îmi fac timp să-mi felicit tatăl, e ziua lui de naștere. Recunosc că, în ultima perioadă mai rar sun pe acasă. Am emoții, dar imediat s-au spulberat îndată ce îi simt fericirea în voce. Neapărat ne vedem în weekend, i-am promis.
Răsfoiesc internetul să văd ce a mai scris presa pe domeniul social și fac revista presei. Coordonez participarea colegilor mei în cadrul a două emisiuni și analizez alte solicitări din partea reprezentanților mass-media.
Apoi, împreună cu colega mea, care este șeful cabinetului ministrului, discutăm despre organizarea ședinței colegiului ministerului, subiectele care vor fi analizate și cine va participa. La ora 15.00, ascult ședința Guvernului și între timp scriu repede un comunicat. Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect care prevede decorarea cu dinstincții a participanților la lichidarea consecințelor catastrofei din 1986 de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. Anul acesta sunt consemnați 30 de ani de la producerea acestui eveniment tragic.
După muncă plec cu Natalia, colega mea, la restaurantul din apropiere. Nu am mai ieșit demult și avem multe de povestit. Am învățat că în viață oamenii pe care-I întâlnești, îi întâlnești cu un scop. Facem o echipă de mai bine de un an, iar fiecare realizare a noastră este un succes pentru noi. Nu ne-am certat niciodată, nu ne-am supărat niciodată și nu am rezistat să nu vorbim mai mult de 5 minute. Știm să ne acceptăm criticile și să ne dăm sfaturi. O apreciez mult, e o profesionistă.
Ajung acasă, privesc știrile. Urmăresc de mai bine de nouă zile protestul din România. Sunt convinsă că schimbarea se va produce, altfel nici nu poate fi.
Joi
La ora 8.00 suntem deja în microbuz, mergem la training-ul în comunicare planificat și mult așteptat. Astăzi, colegii mei vor fi instruiți cum se acordă un interviu TV și radio, ce este recomandat să se prezinte în emisiuni și cum să elaboreze mesaje cheie atunci când promovăm reformele și politicile ministerului. Am mari așteptări de la acest training, îmi doresc ca ei să fie mai degajați și să nu mai aibă frica de microfon și cameră video. Sunt sigură că vom avea rezultate mari, pentru că avem cea mai competentă echipă.
Prima parte a zilei a fost dedicată teoriei privind comunicarea cu jurnaliștii și elaborării mesajelor cheie atunci când vrem să promovăm o reformă. Cum presa trebuie să ne fie partener în promovarea reformelor, în perceperea și în acceptarea lor de către cetățeni. Este foarte important ca informația să ajungă la omul de acasă corect, nedistorsionată.
După masă, am trecut la partea practică și cea mai interesantă. Exerciții în fața camerei, acordarea unui interviu. Colegii au fost receptivi și în scurt timp avem pe ecran 14 interviuri filmate. Toți stăm ochi și urechi și ascultăm criticile specialistului. Ce e bine și ce nu, unde am greșit și cum corectăm greșeala, ce evităm și ce ar trebui să îmbunătățim. Văd fețele entuziasmate ale colegilor care adresează întrebări peste întrbări. A fost un exercițiu reușit. Sunt sigură că toți au memorizat regula de aur „Nu punem virgulă acolo unde putem pune punct” și când te gîndești câte conotații are)).
În timpul training-ului primesc câteva telefoane de la jurnaliști, încerc să le ofer răspunsurile necesare de la distanță. Monitorizez între timp presa, a devenit o obișnuință.
Seara ne urcăm în microbuz și ne pornim spre Chișinău. Mâine încă o zi de training. Eu nu voi fi prezentă, dar sunt sigură că va fi la fel de eficientă. Sunt împlinită sufletește, a fost o zi productivă.
Vineri
O dimineață friguroasă! Deși ar trebui să mă bucur că e ultima zi din săptămână, astăzi nu am timp să mă gândesc la aceasta, prea multe am de făcut.
La ora 10.00 particip la ședința Consiliului Colegial al Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei. În cadrul ședinței este analizat conceptul de reformare a sistemului de determinare a dizabilității. Noua reformă va fi bazată pe o evaluare obiectivă și echidistantă a persoanelor în procesul de determinare a dizabilității. O reformă absolut necesară pentru țara noastră.
Mă grăbesc să scriu comunicatul și să îl plasez pe site. La ora 13.00 Ministrul se întâlnește cu noul Ambasador al Italiei în Republica Moldova, E.S Valeria Biagiotti.
Ascult cu atenție discuția dintre oficiali și mă bucură faptul că E.S Valeria Biagiotti este deschisă spre colaborare și ne-a asigurat că se va implica activ în procesul de negociere a Acordului de securitate socială dintre Republica Moldova și Italia. Avem semnate 13 Acorduri până în prezent, iar Acordul cu Italia este o prioritate pentru minister.
Spre seară coordonez participarea colegilor mei în cadrul unei emisiuni TV pentru Duminică seara. Subiectul emisiunii este violența împotriva femeilor și semnarea Convenției de la Istanbul. Un pas important pentru Republica Moldova.
A fost o săptămână interesantă, de fapt ca toate celelalte. O săptămână în care pe lângă toate, am scris acest jurnal. A fost o provocare pentru mine, recunosc, dar în același timp m fost entuziasmată s-o fac. Am invățat în timp că lucrurile frumoase vin atunci când te aștepți mai puțin, iar fericirea ține de alegerile care le facem în viață.
Mâine va fi o zi specială. O sâmbătă în care voi revedea persoanele dragi sufletului, prietene pe care anii nu ne-au îndepărtat, dar din contra ne-au apropiat. Pregătesc o petrecere de ziua mea, între noi fetele. Dacă m-ați întreba ce vârstă am, aș răspunde că am ajuns la vârsta la care o femeie se simte fetiță, prea mare să se întoarcă din drum, prea mică să înceteze să viseze.