Linkuri accesibilitate

Grigore Petrenco va face apel împotriva condamnării sale la închisoare pronunțată miercuri


La o audiență la tribunal
La o audiență la tribunal

Fostul deputat Grigore Petrenco a numit „ilegală” condamnarea sa la patru ani și jumătate de închisoare cu suspendare anunțată miercuri de o instanță din capitală. Adresându-se reporterilor, Petrenco a spus că judecătorii „au îndeplinit o comandă politică”. Petrenco, președintele partidului „Casa Noastră Moldova”, a fost reținut în septembrie 2015 pentru un protest neautorizat lângă sediul Procuraturii generale împotriva subordonării politice a justiției în Moldova. El a fost învinuit împreună cu alți activiști de organizarea dezordinilor în masă și opunerea rezistenței în faţa reprezentanților organelor de drept. Petrenco a spus ieri că va face apel.

XS
SM
MD
LG