Linkuri accesibilitate

Procurorul Anatoli Gurețki (Tiraspol): Evgheni Șevciuk riscă până la 12 ani de închisoare pentru presupusa delapidare a unor fonduri publice


Evgheni Sevciuk la Tiraspol
Evgheni Sevciuk la Tiraspol

Procurorul general de la Tiraspol, Anatoli Gurețki, a spus că fostul lider transnistrean Evgheni Șevciuk riscă până la 12 ani de închisoare pentru presupusa delapidare a unor fonduri publice și alte fapte. Într-un interviu acordat presei din stânga Nistrului, Gurețki a mai spus joi că Șevciuk este vizat în cinci dosare. Învinuirea principală este că ar fi sustras banii publici printr-o organizație-fantomă, dar i se impută de asemenea contrabandă cu alcool și țigări, neplata de impozite în sumă de milioane de dolari, grațieri decise când era președinte și înghețarea plății salariilor și pensiilor. Șevciuk, căruia Sovietul Suprem i-a ridicat miercuri imunitatea ca să poată fi judecat, a fugit din regiunea separatistă pe malul drept al Nistrului, spunând că proprietarul holdingului Șerif, Victor Gușan, vrea să-l omoare.

XS
SM
MD
LG