Linkuri accesibilitate

La Astana a început a șasea rundă a negocierilor de pace pentru Siria


La a 5-a rundă de negocieri de la Astana, 5 iulie 2017
La a 5-a rundă de negocieri de la Astana, 5 iulie 2017

O nouă rundă de negocieri pentru pace în Siria, a șasea la număr, a început în capitala kazahă Astana, cu participarea delegațiilor din Rusia, Iran și Turcia. În ciuda obiecțiilor anterioare față de prezența delegației iraniene, la discuțiile de două zile de la Astana au sosit și reprezentanți ai Statelor Unite, care s-au arătat îngrijorați de așa-numitul rol de garant al Iranului în reglementarea pașnică a crizei siriene. Negocierile decurg separat de cele de la Geneva care au loc sub egida ONU. Ministerul kazah de externe a anunțat că pe agendă se află coordonarea operațiunilor din zonele de descaladare și crearea unor forțe de supraveghere în provincia Idlib de la granița cu Turcia.

XS
SM
MD
LG