Linkuri accesibilitate

Autoritățile spaniole se mobilizează pentru a împiedica desfășurarea referendumului pe tema independenței Cataloniei


Susținători ai independenței Cataloniei
Susținători ai independenței Cataloniei

Premierul spaniol, conservatorul Mariano Rajoy, a declarat din nou sâmbătă că referendumul privind independența Cataloniei nu va avea loc pe 1 octombrie, pentru că măsurile luate de autoritățile centrale au spulberat orice șansă ca votul să fie organizat. Ministerul de Interne de la Madrid a anunțat că vrea să coordoneze toate forțele de poliție din regiunea Cataloniei pentru a împiedica acest referendum. Ordinul privește și poliția catalană, „Mossos d'Esquadra”, care se află normal sub controlul autorităților regionale de la Barcelona.

Douăzeci și patru de persoane suspectate de pregătirea referendumului au fost condamnate de Curtea Constituțională să plătească fiecare, după caz, 6.000 sau 12.000 de euro pe zi „până când vor respecta hotărârile” justiției. Independentiștii catalani nu renunță, iar Carles Puigdemont, liderul regiunii cu 7,5 milioane de locuitori, a postat sâmbătă pe Twitter un mesaj enumerând locurile în care catalanii vor putea totuși vota pe 1 octombrie.

XS
SM
MD
LG