Linkuri accesibilitate

Iurie Leancă la Strasbourg: „Nu avem altă opțiune decât să ne apropiem de UE și să adoptăm bunele practici și legislația din UE”


La Strasbourg a avut loc a cincea reuniune a Comitetului parlamentar de asociere UE-Moldova, ocazie pentru Iurie Leancă, unul din copreședinții Comitetului, de a aprecia că Acordul de asociere cu UE a fost implementat în mod „satisfăcător” în cei trei ani de la semnare.

„Dacă Republica Moldova dorește să devină o țară funcțională și prosperă, nu avem altă opțiune decât să ne apropiem de Uniunea Europeană și să adoptăm bunele practici și legislația din UE”, a declarat Iurie Leancă, citat de Agerpres. Totodată, Leancă și-a exprimat speranța că R.Moldova va primit încă în acest an prima tranșă din ajutorul european macrofinanciar de 100 de milioane. Uniunea Europeană a încetinit procedura de livrare a fondurilor pentru a monitoriza dacă guvernul respectă democrația la implementarea noului sistem electoral mixt adoptat intempestiv vara aceasta, în ciuda criticilor din partea opoziției moldovene, conservatorilor din Parlamentul European, și a Comisiei de la Veneția.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG