Linkuri accesibilitate

Cel puțin 235 de oameni au fost uciși într-un atac asupra unei moschei din nordul peninsulei Sinai


Autoritățile egiptene au anunţat că zeci de oameni au murit într-un atac asupra unei moschei din nordul peninsulei Sinai. Potrivit surselor oficiale, cel puţin 235 de oameni au murit când atacatorii au aruncat o bombă și au deschis focul asupra celor aflați în moschee la rugăciunile de vineri. Peste 125 de oameni au fost răniți. Atacul a avut loc în localitatea Bir al Abd. Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a convocat de urgență consiliul de securitate al țării. Autoritățile egiptene luptă împotriva militanților Statului Islamic din peninsula Sinai. Într-un comunicat al Casei Albe de la Washington se face un apel către comunitatea internațională să își întețească eforturile pentru a învinge grupările teroriste.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG