Linkuri accesibilitate

Medici fără Frontiere: cel puțin 500 de refugiați și migranți trăiesc în Serbia sub cerul liber sau în adăposturi improvizate


Migranți la Sombor, Serbia
Migranți la Sombor, Serbia

Cel puțin 500 de refugiați și migranți trăiesc în Serbia sub cerul liber sau în adăposturi improvizate, în timp ce condițiile meteorologice se înrăutățesc pe zi ce trece, a anunțat organizația Medici fără Frontiere. Mai mult de 100 de persoane trăiesc într-o pădure de la marginea orașului Sombor, din nordul Serbiei. Migranții spun că dores să se mute în cetrele de primire ale refugiaților administrate de stat, dar se tem să părăsească frontierea Seriei cu Ungaria și Croația, de teamă că dacă vor face asta nu vor putea să-și continue drumul spre vestul Europei. Comisariatul sîrb pentru refugiați, responsabil cu îngrijirea refugiațior și migranților, spune că e loc pentru toți cei care au nevoie în centrele de oprimire ale migfranților din Serbia. Potritiv datelor oficiale, în aceste centre se află acum peste 4.000 de astfel de persoane.

XS
SM
MD
LG