La 13 ianuarie 1918, după ora 3, ni s-a pus la dispoziție de la Iași un automobil, în care am luat loc cu maiorul Adam și colonelul Ionescu, o camionetă în care s-a suit Buzdugan, Crihan, Buruiană, Țanțu și Gafencu (deputați în Sfatul Țării – n.a.). Pe măsură ce automobilele înaintau, se vedea pe drumurile ce duceau spre Chișinău cum înaintau batalioanele române.
La ora 5, între amurg, ne-am apropiat de bariera Sculeni. Aici s-a dat ordin armatei să intre în oraș, cu muzica în frunte. O scenă ce nu o pot uita: marginile șoselei Sculeni erau ticsite cu lume, un ofițer rus a căzut în genunchi în fața armatei cu mâinile ridicate în semn de rugăciune, căznindu-se, într-o moldovenească stricată, să mulțumească, că a venit armata română să-i scape de bolșevici.
Tot drumul din șoseaua Sculeni, Nicolaevskaia, Șmidskaia, până la strada Alexandrovskaia (actualmente bul. Ștefan cel Mare – n.a.) și spre gară, trotuarele erau ticsite de lume: femei, copii, bătrâni, soldați, civili – cu toții ieșiseră să vadă. În automobile și trăsuri care staționau, cocoane și domni, într-o stare de grozavă emoție, strigau: „Trăiască România”, „Trăiască Republica”.
Aici întreg cortegiul s-a oprit, deoarece cavaleria ce intrase în oraș prin șoseaua Hâncești ajunsese, în același timp din direcția contrarie cu str. Alexandrovskaia. De aici, armata a luat drumul spre gară, unde s-a instalat comandamentul român și paza română. Intrarea armatei române în Chișinău, pentru noi moldovenii, pentru mișcarea noastră națională a fost o eră mare.