Linkuri accesibilitate

McMaster: dovezile aduse de FBI în legătură cu amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 sunt „incontestabile”


McMaster
McMaster

Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Donald Trump, generalul H.R.McMaster s-a adresat conferinței pentru securitate de la Munchen, imediat după ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Din capul locului, McMaster a precizat că dovezile aduse de FBI în legătură cu amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 sunt „incontestabile”.

McMaster a vorbit și despre Siria și în Coreea de Nord. În opinia Washingtonului, relatări publice și fotografii din Siria „arată limpede că regimul președintelui Bashar Al Assad continuă să folosească arme chimice” și că a venit vremea pentru ca „toate națiunile lumii să tragă la răspundere regimul sirian și pe sponsorii lui pentru acţiunile lor”.

Nu este limpede la ce dovezi publice a făcut referință generalul McMaster, care a făcut apel la liderii lumii să facă mai multe și în legătură cu evoluțiile din Coreea de Nord. „Trebuie să facem presiuni asupra regimului lui Kim, folosind toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, ca să ne asigurăm că această dictatură crudă să nu mai poată să amenințe lumea cu cele mai distrugătoare arme de pe pământ”.

XS
SM
MD
LG