Linkuri accesibilitate

Aniversarea Euromaidanului: SUA își reafirmă sprijinul pentru Ucraina; Petro Poroșenko depune mărturie împotriva lui Victor Ianukovici


Statele Unite vor continua să fie alături de Ucraina, în timp ce aceasta se confruntă cu agresiunea continuă a Rusiei care a dus la moartea a peste 10.000 și refugierea a mai mult de 1,6 milioane de ucraineni, se spune într-un mesaj al purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert, difuzat cu ocazia unei noi comemorări a eroilor revoluției ucrainene cunoscute sub numele de Euromaidan.

Pe 20 februarie, în Ucraina sunt comemorate victimele celei mai sângeroase zi a protestelor pro-europene din centrul Kievului, din 2014, când lunetiști din trupele speciale au ucis zeci de manifestanți.

Mișcarea Euromaidanului a început în noiembrie 2013, după ce președintele de atunci Victor Ianukovici a amânat semnarea Acordului de Asociere cu UE. Ianukovici a fugit în Rusia pe 21 februarie 2014. El este cercetat în Ucraina pentru trădare de patrie.

Potrivit datelor oficiale, în timpul Euromaidanului au fost uciși 104 oameni și peste 2.500 au fost răniți.

Președintele Petro Poroșenko a anunțat că va depune astăzi mărturie în dosarul intentat împotriva predecesorului său care a fugit în Rusia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG