Linkuri accesibilitate

Oficialități ale UE se află la București pentru întîlniri cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, Parlamentului şi guvernului de la Bucuresti


In Romania, oficiali ai Comisiei Europene urmează să se întâlnească azi în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, Parlamentului şi guvernului de la Bucuresti, informeaza agentia Agerpres.

Ministerul Justiţiei a precizat, pentru sursa citată, că vor avea loc mai multe întâlniri vizând analiza recomandărilor şi Codul penal şi Codul de procedură penală la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Camerei Deputaţilor şi Senatului.

O altă întrevedere vizează Codul civil, Codul de procedură civilă, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar la aceasta urmând să participe reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Strategia Naţională Anticorupţie se va afla, de asemenea, printre temele ce vor fi abordate în cadrul întâlnirilor, anunță Agerpres.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG