Linkuri accesibilitate

Şeful poliţiei antiteroriste britanice crede că există o legătură între cele două incidente cu Noviciok


Oameni ai legii în echipament de protecţie în Amesbury, Marea Britanie, 6 iulie 2018
Oameni ai legii în echipament de protecţie în Amesbury, Marea Britanie, 6 iulie 2018

Şeful poliţiei antiteroriste britanice a declarat că nu este plauzibil ca otrăvirile cu agentul neurotoxic Noviciok survenite în martie şi acum zece zile în sud-vestul Angliei să nu aibă legătură între ele, dar este nevoie de o dovadă ştiinţifică. Vorbind la Amesbury, orașul unde a avut loc al doilea incident după otrăvirea din martie la Salisbury a fostului agent dublu rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia, șeful poliție antiteroriste a declarat că pentru moment nu se poate stabili cu siguranță legătura între cele două incidente și nici faptul că în comitatul Wiltshire, unde se află ambele localități, nu mai există pericolul unei noi contaminări. Poliția britanică lucrează la ipoteza că Dawn Sturgess, femeia contaminată cu Noviciok, care a decedat duminică la Amesbury, şi partenerul ei Charlie Rowley ar fi găsit un recipient cu agentul neurotoxic Noviciok, care poate rămâne activ timp de 50 de ani, ţinut într-un container sigilat.

XS
SM
MD
LG