Linkuri accesibilitate

Avocatul Michael Cohen: Donald Trump a fost la curent cu întîlnirea unor membri ai echipei sale electorale cu un grup de ruși


Avocatul personal al președintelui Michael Cohen și Donald Trump
Avocatul personal al președintelui Michael Cohen și Donald Trump

Fostul avocat personal al lui Donald Trump susține acum că în 2016, Trump - la acea vreme candidat la președinția Statelor Unite - fusese informat despre întâlnirea pe care membri ai echipei sale de campanie electorală (între care fiul său Donald jr.) urmau să o aibă cu un grup de ruși, care oferiseră informații compromițătoare despre contracandidata democrată Hillary Clinton. Potrivit posturilor de televiziune CNN si NBC, avocatul Michael Cohen susținte că a fost prezent în momentul când Donald jr. l-a informat pe tatăl său despre întălnire și Trump ar fi aprobat-o. Michael Cohen este investigat în acest moment și a declarat că este dispus să facă o declarație în fața procurorului special Rober Mueller, cel care investighează dacă membri ai echipei de campanie a lui Trump au colaborat direct și conștient cu agenți ruși, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2016. În 2017, agențiile americane de informații au confirmat faptul că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidențiale americane în favoarea lui Trump, iar recent 12 ofiteri ai serviciului militar rus de informații au fost puși sub acuzare în cadrul anchetei lui Mueller. Rămâne de văzut dacă fostul avocat al lui Trump poate aduce și dovezi în sprijinul afirmațiilor sale.

Între timp, președintele Trump a reacționat la această știre pe Twitter cu un mesaj în care repetă că nu a știut nimic despre întîlnire. Este ce au declarat avocații lui Trump și cei prezenți la întîlnirea din iunie 2016 (fiul lui Trump, cumnatul său, și Paul Manford, șeful campaniei electorale în acel moment).

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG