Linkuri accesibilitate

Matthew Whitaker, ministrul interimar al justiției în Statele Unite, ezită se se recuze în cazul anchetei Robert Mueller


Matt Whitaker privind o dezbatere televizată în Iowa

Noul ministru interimar al justiției din Statele Unite, Matthew Whitaker, a anunțat că se va consulta cu funcționarii din minister care se ocupă de respectarea standardelor etice pentru a decide ce impact ar putea avea declarațiile sale din trecut asupra anchetei independente privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Whitaker a făcut declarații foarte critice la adresa anchetei condusă de Robert Mueller, iar acum i se cere să se retragă de la supravegherea acestei anchete, așa cum a făcut-o și predecesorul său, Jeff Sessions. Se pare însă că tocmai decizia lui Sessions de a-și declina responsabilitatea pentru supravegherea anchetei l-a decis pe președintele Donald Trump să-l concedieze, săptămâna trecută și să-l numească pe Whitaker.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG