Linkuri accesibilitate

Andrian Candu a retrimis președintelui Dodon spre promulgare două legi


Președintele Igor Dodon la o conferință de presă la 5 noiembrie 2018

Spicherul Andrian Candu spune că a trimis președintelui Dodon spre promulgare două legi respinse inițial de acesta și votate repetat de Parlament, inclusiv Codul Serviciilor Media Audiovizuale. Într-o postare pe Facebook, Candu scrie că cealaltă lege completează Codul Muncii cu norme care prevăd ca la 9 mai, pe lângă „Ziua Victoriei”, să fie sărbătorită şi Ziua Europei. Igor Dodon s-a opus noii sărbători și a criticat noua lege a audiovizualului care poate afecta retransmisiunea programelor informativ-analitice din Rusia pe care autorii restricțiilor le consideră propagandă. Dacă șeful statului refuză în mod repetat să le promulge, el poate fi suspendat din funcție așa încât legile să fie promulgate de spicherul Candu sau premierul Pavel Filip. Până acum, Dodon a fost suspendat de patru ori.

XS
SM
MD
LG