Linkuri accesibilitate

Raport al Comisiei pentru Strategia Apărării Naționale: superioritatea militară a Statelor Unite „s-a erodat până la un nivel periculos”


O rachetă de tip Sayyad 2, lansată de forțele iraniene la un exercițiu militar recent, 5 noiembrie 2018
O rachetă de tip Sayyad 2, lansată de forțele iraniene la un exercițiu militar recent, 5 noiembrie 2018

O comisie bipartită a Congresului american spune într-un raport că Statele Unite și-au „pierdut avantajul” față de principalii rivali și ar putea fi înfrânte într-un război cu China sau Rusia. În raportul dat publicității de Comisia pentru Strategia Apărării Naționale se spune că superioritatea militară a Statelor Unite „s-a erodat până la un nivel periculos” și că SUA pot suferi pierderi inacceptabil de mari într-un eventual conflict. „Ar putea câștiga cu greu sau probabil pierde un război contra Chinei ori Rusiei”, se spune în raport, precizându-se că apar noi amenințări pe măsură ce Iranul și Coreea de Nord își sporesc capacitățile militare. Comisia a fost creată de Congres în 2017 pentru a evalua Strategia Apărării Naționale a administrației Trump. Președintele Donald Trump a cerut o consolidare majoră a capacităților militare și a propus mărirea cu miliarde de dolari a bugetului pentru armată.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG