Linkuri accesibilitate

Mihai Ghimpu nu va mai candida la șefia Partidului Liberal


Mihai Ghimpu

Mihai Ghimpu a anunțat că nu va mai candida la șefia Partidului Liberal și că nu este sigur nici dacă va candida pentru un loc în Parlament. Ghimpu a făcut declarația la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN. Ghimpu, care conduce PL din 1998, nu a putut preciza cine anume ar putea prelua conducerea formațiunii sale la congresul următor. Ghimpu n-a spus nici dacă nepotul său Dorin Chirtoacă, fost primar general al capitalei din partea PL, judecat în prezent într-un dosar de corupție, va candida la alegerile parlamentare. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, PL nu are șanse să intre în Parlament, având cam 1% din opțiunile de vot.

XS
SM
MD
LG