Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin i-a spus Angelei Merkel că este „„profund îngrijorat” de legea marțială din Ucraina


Liderul rus Vladimir Putin i-a spus cancelarului german Angela Merkel că este „profund îngrijorat” de decizia Ucrainei de a introduce legea marțială și a îndemnat Berlinul să descurajeze Kievul să întreprindă orice „acțiuni negândite”.

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin a discutat la telefon cu Angela Merkel, luni, la inițiativa părții germane.

Putin a numit incidentul din Strâmtoarea Kerci, din 25 noiembrie, drept o provocare și a dat vina pe autoritățile de la Kiev de escaladarea tensiunilor înaintea alegerilor din Ucraina.

Rada de la Kiev a aprobat, luni, introducerea stării de urgență, începând de miercuri, 28 noiembrie, la cererea președintelui Petro Poroșenko, în zonele cele mai vulnerabile la „agresiunea rusă”. Este vorba de 10 regiuni, majoritatea la frontiera cu Rusia, dar și două regiuni din sud-vestul țării – Odesa și Vinița, învecinate cu regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova.

Legea va funcționa timp de 30 de zile și va oferi împuterniciri speciale armatei și organelor de stat pentru prevenirea amenințărilor la adresa securității.

Președintele Petro Poroșenko a justificat introducerea stării de urgență printr-un risc crescut al unei ofensive terestre rusești, după incidentul de duminică în Strâmtoarea Kerci, lângă Crimeea anexată de Rusia, unde forțele maritime rusești au sechestrat câteva nave ucrainene cu tot cu echipaj, pe motiv că ar fi încălcat apele teritoriale ale Rusiei.

Incidentul a fost condamnat de NATO, de mai multe țări europene și de Statele Unite ale Americii.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG