Linkuri accesibilitate

Noi documente de arhivă sugerează că un fost premier și actualul șef al Curții Supreme de la Riga au colaborat cu KGB-ul sovietic


Emblema KGB
Emblema KGB

Noi documente de arhivă date publicității în Letonia sugerează că un fost prim-ministru și actualul președinte al Curții Supreme de la Riga au colaborat cu KGB-ul sovietic. „Numai instanțele de judecată pot efectua o investigație deplină pentru a vedea dacă acești indivizi au fost într-adevăr colaboratori ai KGB-ului”, a precizat într-o declarație Mara Sprudza, directoarea Arhivei Naționale letone. În epoca sovietică, KGB-ul a înrolat aproximativ 24 de mii de colaboratori și agenți letoni între 1953 și 1992. După obținerea independenței, Letonia a reușit să păstreze arhivele KGB, spre deosebire de alte foste republici sovietice. Printre suspecții sugerați de documentele găsite acum în arhive se numără Ivars Godmanis, care a fost premier al Letoniei de două ori, actualul președinte al Curții Supreme Ivars Bickovics și cardinalul romano-catolic Julijans Vaivods care a decedat în 1991. Arhiva Națională planifică publicarea unei noi tranșe de documente în luna ianuarie.

XS
SM
MD
LG