Linkuri accesibilitate

Verdictul tribunalului din Kiev: Viktor Ianukovici este vinovat de înaltă trădare


Fostul președinte Viktor Ianukovici la o conferință de presă la Moscova, 2 martie 2018

Fostul președintele al Ucrainei, Viktor Ianukovici a fost găsit vinovat de trădare, tentativă de a schimba granițele țării și incitare la război. La tribunalul din Kiev, care-l judecă pe Ianukovici, este în curs de a se citi verdictul în procesul intentat fostul președinte pentru înaltă trădare. Ianukovici este acuzat între altele că i-ar fi cerut președintelui rus Vladimir Putin să trimită trupe în Ucraina. Procuratura a cerut ca Ianukovici, judecat în abență, să fie condamnat la 15 ani închisoare. Se bănuiește că fostul președinte ucrainean este în Rusia. Ianukovici a respins oricum procesul drept unul motivat politic.

Ianukovici, un apropiat al Kremlinului, a fost forțat să se retragă de la conducerea țării în februarie 2014, în urma protestelor de pe Maidan, piața centrală din Kiev, provocate de refuzul său, în ultimul moment, de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în noiembrie 2013. La scurt timp după demisia lui Ianukovici, Rusia a anexat abuziv peninsula Crimeea, în urma unui referendum declarat ilegal de cel puțin 100 de țări. Rusia s-a amestecat activ și în conflictul secesionist din estul Ucrainei, deși respinge categoric acuzația că ar sprijini milițiile pro-ruse din regiunile Donețk și Luhansk. În noiembrie 2016, Tribunalul Penal Internațional a decis că luptele din estul Ucrainei sunt „un conflict armat internațional între Ucraina și Federația Rusă”.

XS
SM
MD
LG