Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon avertizează guvernarea democrată împotriva eliminării unor concurenți electorali


Igor Dodon

Președintele Igor Dodon a declarat că va considera alegerile din 24 februarie drept nelegitime, dacă unul din principalele partide va fi eliminat din cursa electorală, transmite IPN.

„Desigur, democrații singuri pe ei nu se vor scoate din cursă. Atunci, teoretic, pot fi retrase fie PSRM, fie blocul ACUM. Indiferent care din aceste două formațiuni va fi eliminată, eu voi considera că alegerile sunt nelegitime și voi îndemna cetățenii și partenerii externi să le recunoască drept nelegitime”, a declarat Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni la postul Accent TV.

Șeful statului a făcut declarațiile în contextul recentelor acuzații lansate la adresa sa de liderul Partidului Politic „Şor”, Ilan Şor, care susține că Igor Dodon i-ar fi amenințat familia cu dosare penale în Rusia. Dodon a spus că nu intenționează să reacționeze la „provocări”, sugerând că Șor și-a lansat acuzațiile la ordinul guvernării democrate. „Acesta este un politician concret, căruia i s-a dat ordin să lovească în președinte, în speranța că ratingul socialiștilor va scădea. Pentru aceasta a fost făcut acest pas. De aceea, nu merită să acordăm atenție acestui lucru. Asemenea provocări vor fi și în continuare”, a declarat președintele Igor Dodon.

XS
SM
MD
LG