Linkuri accesibilitate

În România, BNR a avertizat împotriva riscurilor legate de inflație: noul set de măsuri fiscale și nefinalizarea legii bugetului


Banca Națională a României (BNR) a avertizat împotriva incertitudinilor și riscurilor asociate perspectivei inflației care sunt legate de noul set de măsuri fiscale și bugetare, intrate în vigoare de la 1 ianuarie, precum și de nefinalizarea proiectului de buget, implicit de conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri.

Potrivit unui comunicat de presă al BNR, importante sunt şi incertitudinile legate de ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale, de evoluţia prețului petrolului pe pieţele internaţionale, de conduita politicilor monetare ale BCE şi ale băncilor centrale din regiune.

Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia februarie 2019. Noul scenariu al prognozei băncii centrale a României reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei pe parcursul următoarelor trei trimestre, la valori chiar uşor inferioare celor anticipate anterior.

XS
SM
MD
LG