Linkuri accesibilitate

Parlamentul de la Chișinău a cerut Curții de Conturi un audit public al proiectului de reconstrucție a Președinției


La Chișinău, Parlamentul a cerut Curții de Conturi să verifice proiectul de asistență tehnică privind reconstrucția clădirii Președinției. Autorii inițiativei, fracțiunea comuniștilor, consideră că proiectul ar fi fost realizat cu încălcări ale legislației. Proiectul de reabilitare a clădirii Președinției, în valoare de circa 10 milioane de euro, a fost finanțat integral de Guvernul Turciei, cu acești bani s-a reparat sediul și a fost procurat și mobilierul, notează portalul Moldova.org. La inaugurarea clădirii reparate, în octombrie, a fost prezent și președintele turc Recep Erdogan.

Serviciul de presă al Președinției a publicat un comentariu pe Facebook în care se spune, între altele, că proiectul a fost realizat cu sprijinul Guvernului Turciei, prin intermediul Agenţiei Turcești pentru Colaborare şi Coordonare (TIKA), care a coordonat toate aspectele cu caracter financiar, asumându-și integral controlul asupra realizării proiectului. „Prin urmare, pentru renovarea clădirii prezidențiale nu au fost alocate mijloace financiare din bugetul de stat. (...) Mai mult, instituția prezidențială nu a avut nici o implicare în contractarea subantreprenorilor în procesul de efectuare a lucrărilor”, iar datele privind proiectul de asistență tehnică sunt publicate pe Platforma pentru gestionarea asistenței externe a Guvernului Republicii Moldova, se mai spune în comentariul citat.

Serviciul de presă al Președinției menționează că „TIKA este o agenție de implementare a proiectelor de dezvoltare, realizate de Republica Turcia în Republica Moldova, iar printre proiectele puse în practică în Moldova se numără: renovarea secției de reabilitare a IP „Institutul mamei și copilului”, renovarea şi dotarea sălii de sport a Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger”, renovarea Centrului de Reabilitare și Protecție Socială a copiilor în situație de risc din orașul Tvardița”. Mai multe proiecte sprijinite de Turcia sunt în derulare în autonomia găgăuză.

Decizia privind efectuarea unui audit public a proiectului reconstrucției Președinției a urmat numirii, de către Parlament, în funcția de președinte al Curții de Conturi a liderului fracțiunii democrate a partidului de guvernământ, Marian Lupu, cu un mandat de cinci ani. Legislativul a numit și o nouă conducere a Agenției pentru Reglementare în Energetică, ce-l va avea ca director general pe Veaceslav Untilă, cel care în ultimii doi ani a condus Curtea de Conturi.

XS
SM
MD
LG