Linkuri accesibilitate

Ministerul rus de Externe acuză Statele Unite de amestec în alegerile din R. Moldova


Steagul Rusiei lângă Ambasada SUA la Moscova. 30 ianuarie 2018

Ministerul rus de Externe a acuzat într-o declarație Statele Unite și pe ambasadorul american la Chișinău Dereck J. Hogan de amestec în alegerile din Republica Moldova după un model care ar fi fost folosit în Ucraina, unde ar fi ajutat să preia puterea „un regim naționalist”, precum și în Venezuela, unde ar „încerca să realizeze o lovitură de stat”. Declarația publicată pe site-ul Ministerului rus de Externe este o reacție la recentul discurs în fața studenților moldoveni al ambasadorului Statelor Unite, care a îndemnat autoritățile să asigure alegeri libere și corecte, iar cetățenii să iasă la vot pe 24 februarie și să „decidă de sine stătător viitorul Republicii Moldova”. „Dacă învingătorul nu va fi pe placul Washingtonului, se spune însă în comentariul Ministerului rus de Externe, moldovenii sunt amenințați cu ruperea legăturilor cu Occidentul și chiar cu repetarea Maidanului ucrainean”. „Nu am vrea ca Moldova să devină un nou câmp al experimentelor iresponsabile care au distrus Irakul și Libia, au aruncat în abisul conflictelor sângeroase Siria și Ucraina”, se mai spune în declarația Ministerului rus de Externe. Ambasada Statelor Unite la Chișinău a spus Europei Libere că nu comentează acuzațiile Moscovei. Autoritățile de la Chișinău nu au reacționat deocamdată. În vreme ce relațiile guvernului moldovean cu Rusia sunt reci de mai mulți ani, președintele Igor Dodon menține relații strânse cu Moscova, promițând să le aprofundeze și mai mult dacă fostul său Partid al Socialiștilor câștigă parlamentarele din 24 februarie.

XS
SM
MD
LG