Linkuri accesibilitate

Cancelara Germaniei, Angela Merkel, pledează pentru un Brexit ordonat


Cancelara Germanie Angela Merkel. 7 februarie 2019

Cancelara Germaniei, Angela Merkel, a spus că trebuie făcut tot posibilul pentru un Brexit ordonat, dar că redeschiderea discuțiilor privind acordul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană „nu se află pe agendă”. „Regretăm în continuare retragerea Marii Britanii, dar aceasta este o realitate și, de aceea, trebuie să garantăm cât mai multă siguranță posibil”, a spus Merkel la o conferință de presă la Berlin în compania premierului din Luxemburg, Xavier Bettel. Pe de altă parte însă, prim-ministra britanică Theresa May a spus că dorește în continuare ca Brexit-ul să aibă loc în baza unui acord cu Uniunea Europeană, la termenul prevăzut de 29 martie, afirmând că guvernul său lucrează în acest sens. În ianuarie, Parlamentul de la Londra a respins acordul despre Brexit, inclusiv din cauza controverselor privind controlul la granița cu Irlanda.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG