Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană a anunțat că a început alte trei proceduri de infringement împotriva României


Comisia Europeană a anunțat joi că a început alte trei proceduri de infringement împotriva României referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de stat membru (infringement), pentru servicii financiare, protecția consulară și recunoașterea calificărilor profesionale.

În ceea ce privește protecţia consulară, Romania și Austria nu au transpus normele UE din 2015 în legislația națională. Directiva stabilește norme cu privire la situațiile și modalitățile prin care cetățenii UE aflați într-o țară din afara UE au dreptul de a solicita asistență din partea ambasadelor sau consulatelor altor state membre ale UE, cu privire la modul în care statele membre ale UE ar trebui să își coordoneze asistența și să acopere costurile aferente.

Comisia a decis joi să trimită României cereri oficiale de transpunere integrală a celei de a doua Directive privind serviciile de plată.

România nu a transpus această directivă în legislația națională, deși statele membre au convenit să facă acest lucru până la 13 ianuarie 2018. Prin urmare, Comisia emite un aviz motivat României, solicitându-i să își alinieze legislația la dreptul UE. Dacă România nu ia măsuri în termen de două luni, cazul poate fi înaintat Curții de Justiție a UE.

A treia avertizare este legata de neîndeplinirea obligațiilor împotriva a 26 de state membre, printre care si România, pentru a asigura punerea în aplicare integrală a normelor UE privind recunoașterea calificărilor profesionale.

Directiva aceasta a fost modernizată în 2013 și a trebuit să fie transpusă în legislația națională până la 18 ianuarie 2016.

Toate statele membre vizate au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să adreseze un aviz motivat Estoniei și Letoniei și să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la celelalte 24 de state membre.

XS
SM
MD
LG