Linkuri accesibilitate

Fondatoarea și redacția revistei pentru femei a Vaticanului și-au dat demisia


Imagine de la Vatican

Fondatoarea și redacția alcătuită exclusiv din femei a revistei pentru femei a Vaticanului și-au dat demisia, invocând o campanie a Vaticanului de a le discredita și de a le pune „sub controlul direct al bărbaților”, mai ales după ce au denunțat abuzarea călugărițelor de către clerici, informează Associated Press. Comitetul editorial al revistei „Donne. Chiesa. Mondo” („Femei, biserică, lume”), publicație lunară de pe lângă ziarul Vaticanului, „L'Osservatore Romano”, și-a anunțat demisia într-un editorial ce ar urma să apară la 1 aprilie și într-o scrisoare deschisă către Papa Francisc, ajunsă marți în posesia AP. „Ne simțim înconjurate de un climat de neîncredere și de-legitimizare progresivă”, a scris fondatoarea revistei, Lucetta Scaraffia, în editorialul care a fost predat săptămâna trecută la tipografie, dar n-a fost publicat încă.

XS
SM
MD
LG