Linkuri accesibilitate

PE: „Comisia Europeană urmăreşte cu atenţie şi preocupare evoluţiile cu privire la statul de drept din România”


La dezbaterea de la Strasbourg
La dezbaterea de la Strasbourg

Parlamentul European a criticat din nou, luni seară, starea statului de drept în România, dar dezbaterea nu s-a încheiat cu adoptarea vreunei rezoluții.

„Comisia Europeană urmăreşte cu atenţie şi preocupare evoluţiile cu privire la statul de drept din România”, a spus luni seara, la Strasbourg, Comisara europeană pentru justiţie, Věra Jourová, care a cerut guvernului de la Bucureşti să „revină pe calea reformelor, şi să nu sa dea înapoi”.

Dezbatereaa fost organizată la solicitarea grupului PPE (Partidul Popular European), însă nu a suscitat interes din partea eurodeputaţilor, sala fiind aproape goală. Nici un reprezentant al Preşedinţiei române a Consiliului nu a fost prezent, fapt care a stârnit indignarea mai multor deputaţi, participanţi la dezbatere. România deține în acest moment președinția prin rotație a UE.

Dezbaterea de luni seară, 15 aprilie, nu s-a încheiat cu adoptrea vreunei rezoluții așa cum s-a întâmplat în noiembrie 2018. Atunci, Parlamentul European își exprima, într-un document elaborat de Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), preocuparea privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare în România.

XS
SM
MD
LG