Linkuri accesibilitate

Expoziţia „Broderii de tradiţie bizantină din România în secolele XV – XVII” a fost inaugurată la Muzeul Luvru, din Paris


Expoziţia „Broderii de tradiţie bizantină din România în secolele XV – XVII” a fost inaugurată astăzi la Muzeul Luvru, în prezenţa Custodelui Coroanei, Margareta, şi a principelui Radu, informează agenţia Agerpres. Deschiderea expoziției a avut loc după o zi de la incendiul devastator al Catedralei Notre Dame, iar preşedintele Muzeului Luvru, Jean-Luc Martinez, a spus că în acest muzeu au fost aduse obiecte de artă salvate de la incendiu. Martinez a subliniat că expoziţia, cuprinsă în seria de manifestări din Sezonul România - Franţa, este realizată în jurul drapelului de luptă al lui Ştefan cel Mare şi arată „patrimoniul religios al României”. Preşedintele muzeului francez a adăugat că aceste obiecte sunt „puţin cunoscute în Europa Occidentală, puţin cunoscute în Franţa”, informează Agerpres.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG