Linkuri accesibilitate

Şeful Statului Major General al Germaniei, Eberhard Zorn, vede Rusia drept „o mare ameninţare” la adresa păcii în Europa


Generalul Eberhard Zorn, șeful Statului Major General al Germaniei

Generalul Eberhard Zorn, șeful Statului Major General al Germaniei, vede Rusia drept „o mare ameninţare” la adresa păcii în Europa, informează sâmbătă agenția DPA, preluată de Agerpres.

Generalul german se referă la ocupația peninsulei Crimeea de către Rusia, la situația din estul Ucrainei, la otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie şi la suspendarea participării Rusiei la Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF).

Privite în ansamblu, toate acestea evidențiază o anumită tendință, a apreciat Zorn, pentru care faptele Rusiei în Europa „vorbesc de la sine”.

Este nevoie de noi eforturi în vederea dezarmării, a adăugat generalul german, într-o referire la tratatul INF. „Dacă acest acord va dispărea cu totul, mi-aş face griji în legătură cu modul în care va evolua situația în privința forțelor nucleare intermediare”, a mai spus general german, adăugând că în aceste condiții ar deveni necesară implementarea unui nou sistem de monitorizare. Însă un astfel de mecanism va trebui să includă toți actorii importanți, a subliniat Zorn, mai exact Rusia, SUA şi China.

XS
SM
MD
LG