Linkuri accesibilitate

Noul împărat al Japoniei, Naruhito, a salutat publicul nipon pentru prima oară


Împăratul Naruhito

Noul împărat al Japoniei, Naruhito, a salutat sâmbătă publicul nipon pentru prima oară de la urcarea pe tron săptămâna aceasta, exprimându-și speranța că Japonia își va continua politicile pacifiste. Naruhito a urcat pe Tronul Crizantemei miercuri, la o zi după abdicarea tatălui său, Akihito, în vârstă de 85 de ani. Sâmbătă, dintr-un balcon al Palatului Regal, într-un parc din centrul capitalei Tokio, Naruhito, stând alături de soția sa, Împărătească Masako, a mulțumit cetățenilor pentru că au venit să-l salute. Akihito și soția sa Michiko nu au fost prezenți. Naruhito, de 59 de ani, urma să mai apară de câteva ori la balcon în cursul serii de sâmbătă, ca să salute mulțimea estimată la 140.000 de oameni.

XS
SM
MD
LG