Linkuri accesibilitate

Căpitanul navei de croazieră implicată în naufragiul de pe Dunăre, la Budapesta, a compărut în fața unui tribunal


Poliția căutând supraviețuitori ai naufragiului, Budapesta, 30 mai 2019

Căpitanul navei de croazieră implicată în scufundarea unei ambarcațiuni de agrement pe Dunăre, la Budapesta, soldată cu moartea unor turiști sud-coreeni, a compărut sâmbătă în fața unui tribunal, în vreme ce operațiunile de recuperare a epavei erau îngreunate de nivelul înalt al apelor fluviului. Autoritățile ungare spun că spre mijlocul săptămânii viitoare apa ar putea scădea cu doi metri, facilitând accesarea epavei. Se crede că au murit 28 de oameni, aproape toți din Coreea de Sud. Căpitanul ucrainean al navei de pasageri al companiei elvețiene Viking Cruises, care s-a izbit de ambarcațiunea cu turiști miercuri seară în preajma Podului Margareta (Margit Hid), neagă că ar fi încălcat vreo lege de navigație sau că ar fi comis vreun delict. Nu este limpede ce a provocat accidentul în care nava de pasageri lungă de 135 de metri a lovit ambarcațiunea mai mică, care s-a scufundat în câteva secunde.

XS
SM
MD
LG