Linkuri accesibilitate

Ședință a deputaților Blocului ACUM și socialiștilor în Parlament. Președintele Dodon asigură că nu va dizolva legislativul până luni


La sediul Parlamentului este convocată o ședință la care participă deputațiii Blocului ACUM și ai Partidului Socialiștilor, pentru a contiunua negocierile în vederea formării unei majorități și eventual a unui guvern.

Între timp, președintele Igor Dodon a ținut o scurtă conferință de presă în care a precizat că potrivit Constituției, de astăzi ar putea, dar nu trebuie neapărat, să dizolve Parlamentul, lucru pe care îl va face eventual luni, după consultări cu partidele parlamentare.

Vineri 7 iunie, s-au scurs cele 90 de zile de la validarea alegerilor generale din februarie, fără un Parlament funcțional, moment din care președintele poate dizolva legislativul pentru a iniția alegeri anticipate.

Președintele Igor Dodon a mai spus că se întâlește sâmbătă cu ambasadorii Rusiei, Statelor Unite și Uniunii Europene pentru a-i informa despre evoluția situațieii.

XS
SM
MD
LG