Linkuri accesibilitate

Șeful Penitenciarului nr. 13 din Chișinău, Igor Pântea, și-a dat demisia


Penitenciarul 13
Penitenciarul 13

Șeful Penitenciarului nr. 13 din Chișinău, Igor Pântea, și-a depus demisia, a anunțat un purtător de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Pântea este învinuit într-un dosar de tortură, iar pe 2 iulie Judecătoria Chișinău a decis fie adus forțat în instanță, după ce nu s-a prezentat la câteva ședințe consecutiv. Anticorutie.md scrie că Igor Pântea este învinuit de maltratarea activistului Anatol Mătăsaru în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Polițiștii Igor Pântea și Octavian Sârbu au fost condamnați cu suspendare pentru tortură, însă Curtea Supremă de Justiție a trimis dosarul la rejudecare. Dosarul respectiv se află în instanța de fond de mai bine de 5 ani și s-a aflat în gestiunea a 7 judecători.

XS
SM
MD
LG