Linkuri accesibilitate

Alegeri generale anticipate în Grecia


Astăzi la vot în Grecia

În Grecia au loc alegeri generale anticipate care, potrivit ultimelor sondaje, vo aduce la putere partidul de centru-dreapta Noua Democrație, condus de Kyriakos Mitsotakis, descendent dintr-una din dinastiile politice ale Greciei.

Alegerile au fost convocate de premierul Alexis Tsipras, după ce partidul său radical de stânga Syriza a pierdut masiv atât la alegerile europarlamentare din mai cât și la cele locale, din iunie. Noua Democraţie este cotată în sondaje cu un avans de 10% în opţiunile alegătorilor, ceea ce i-ar asigura majoritatea absolută în parlament.

Noua Democrație se afla la putere și în 2015, când economia Greciei se prăbușise sub povara datoriei externe iar pachetul de sprijin financiar, pus la dispoziție de Uniunea Europeană, impusese aplicarea unui program drastic de austeritate, pe care, până la urmă, l-au urmat Syriza și premierul Tsipras. Pe lângă măsurile financiare nepopulare pe care le-a luat, în pofida promisiunilor electorale, premierului Tsipras i se reproșează și acordul încheiat anul trecut cu Macedonia de Nord, care a pus capăt unui dispute de peste două decenii, privind numele fostei republici iugoslave.

XS
SM
MD
LG