Linkuri accesibilitate

Guvernul de la Chișinău va iniția negocieri pentru extinderea acordurilor de asistență semnate cu SUA


Guvernul Republicii Moldova a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui amendament la acordul de asistență semnat cu Guvernul SUA pentru Programul de consolidare a instituțiilor statului. Prin acest amendament, termenul de implementare a acordului ar putea să se modifice, din 30 septembrie 2018 în 30 martie 2020, informează agenția IPN.

Valoarea totală a finanțării este de 8,99 milioane dolari. Extinderea termenului de realizare a acordului va permite valorificarea resurselor financiare rămase: 121 de mii de dolari. Mijloacele vor fi utilizate pentru evaluarea performanței activităților în domeniul democrației și bunei guvernări.

Un alt amendament ce urmează a fi negociat și semnat prevede extinderea termenului de implementare a acordului de asistență semnat cu Guvernul SUA pentru proiectul de susținere a autorităților locale. Astfel, va fi posibil de valorificat suma de 74 de mii de dolari, rămasă de la implementarea proiectului, al cărui cost total este de 17,2 milioane de dolari.

De asemenea, urmează să fie negociat și aprobat un amendament privind extinderea, de la 30 septembrie 2018 la 30 martie 2020, a termenul de implementare a acordului cu Guvernul SUA pentru proiectul de creștere economică. Valoarea proiectului este 43,14 milioane de dolari, iar banii rămași, în sumă de 128 de mii de dolari, ar urma să fie utilizați pentru evaluarea Proiectului de competitivitate.

XS
SM
MD
LG