Linkuri accesibilitate

Procurorul Eduard Harunjen ar fi ascuns o cerere elvețiană de sprijin judiciar referitoare la Vlad Plahotniuc


Steagul elvețian

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, l-a acuzat pe fostul procuror general, Eduard Harunjen, și pe fosta șefă interimară a Procuraturii Anticorupție, Adriana Bețișor, de obstrucționarea a unei anchete împotriva lui Vlad Plahotniuc, care și-ar avea originile în Elveția. Vorbind la o conferință de presă, Năstase a spus că ministerul său a intrat în posesia unei scrisori oficiale care a fost trimisă autorităților de la Chișinău de cele din Elveția, prin care acestea își anunțau intenția de a le transmite informații despre suspiciuni de spălare de bani împotriva fostului lider al PD din partea procurorilor cantonului Zürich.

Năstase spune că Harunjen și Bețișor ar fi tăinuit scrisoarea și nu ar fi răspuns autorităților elvețiene la timp, până pe 21 iunie, pentru a accepta condițiile de transmitere a informațiilor. „Documentul a fost tăinuit de aceștia și de instituțiile pe care le reprezentau în vederea obstrucționării oricăror anchete penale și internaționale împotriva oligarhului Plahotniuc”, a spus Năstase. El a cerut Procuraturii Generale să demareze o anchetă internă, precum și să facă demersuri către parlament pentru ridicarea imunității atât a lui Plahotniuc, cât și a altul deputat fugar, Ilan Shor. Cei doi au fugit în străinătate luna trecută când Partidul Democrat al lui Plahotniuc a pierdut puterea. Presa a scris anterior că a încercat să confirme existența unei anchete penale împotriva lui Plahotniuc în Elveția, dar autoritățile elvețiene au dezmințit existența vreunui dosar penal.

XS
SM
MD
LG