Linkuri accesibilitate

Fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu explică persecuțiile suferite după demisia din partid în 2014


Iurie Bolboceanu

Iurie Bolboceanu, fost deputat democrat, care a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie, spune că a fost urmărit împreună cu familia sa din ziua în care a părăsit formațiunea. Fostul deputatul că primea mesaje să nu încerce să facă declarații sau să se implice în politică. Declaratiile au fost facute într-o emisiune a televiziunii TV8 si sunt citate de agentia IPN. Iurie Bolboceanu a vorbit despre propunerile sale din Parlament care contravenea intereselor Partidului Democrat, printre care proiectul cu privire la demonopolizarea companiei „Metalferos” despre care a spus că ar fi fost principalul finanțator al PDM, despre un proiect care se referea la stabilirea unor impozite din banii care ieșeau din Republica Moldova și ajungeau în zone off-shore, dar și alte proiecte de legi. În perioada care a urmat, Iurie Bolboceanu spune că fiul său a fost bătut crunt și susține că în spatele acestei acțiuni au stat oameni din PDM. În plus, pe numele fiului său a fost deschis un dosar penal pentru proxenetism pe care îl consideră fabricat la comandă. În martie 2014, deputatul Iurie Bolboceanu a părăsit Partidul Democrat, iar in martie 2018 a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. Iurie Bolboceanu a fost acuzat că ar fi fost racolat de către ofițerii Direcției Principale de Informații a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federației Ruse, în perioada 5 octombrie 2016 - 17 martie 2017,și că ar fi transmis informații de interes național, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova. Curtea de Apel a trimis la rejudecare dosarul său, scrie IPN.

XS
SM
MD
LG