Linkuri accesibilitate

Două universități din România se regăsesc în clasamentul internațional al instituțiilor de învățământ superior


Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă poziţia 701-800 la nivel internaţional, prima din România, în clasamentul Shanghai al universităţilor (Academic Ranking of World Universities) dat recent publicităţii, urmată de Universitatea din Bucureşti (UB) pe poziţia 901-1000, cele două fiind singurele două instituţii de învăţământ superior din România incluse în respectivul top.

Clasamenul este condus, pentru al 17-lea an consecutiv, de Universitatea Harvard din Statele Unite, urmată de Stanford și Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

Din fosta lume comunistă, Univesitatea din Moscova este cel mai bine cotată, pe locul 87, urmată de Universitatea Carolină din Praga, Republica Cehă (101-300). Din fosta Uniune Sovietică, în clasament au ajuns numai universități din Rusia.

Cunoscut şi ca Rankingul Shanghai al universităţilor, Academic Ranking of World Universities (ARWU 2019) este unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor prin prisma indicatorilor de excelenţă - de educaţie şi de cercetare - folosiţi în analiză. Clasamentul este realizat şi publicat anual de Academic Ranking of World Universities, începând din anul 2009.

XS
SM
MD
LG